Era superbă. Parcă îi arunca un zâmbet suav şi îl ademenea spre ea cum sirena îşi ademeneşte marinarul. Strălucea din toate rotunjimile ei, emanând frumuseţe.
Tânărul îşi privea cu veneraţie cadoul scump şi păşi timid spre ea. Îndrăzni să îi mângâie caroseria nouă, farurile sclipitoare, pneurile negre. Deschise cu fineţe portiera şi se aşeză pe scaunul primitor, admirându-i interiorul cald. Îşi iubea cadoul, îşi iubea maşinuţa nou-nouţă, o adora.
Peugeot-ul îi povestea cu glas dulce despre călătorii lungi, despre asfalt neted, despre putere, despre viteză… L-a cucerit. Voia să încerce, voia să vadă cu ochii lui toate poveştile maşinii. Aşa că si-a invitat fratele şi câţiva prieteni să o cunoască. Le-a prezentat-o, şi impreună au pornit la drum.
Maşinuţa cocheta cu asfaltul drept şi lipsit de denivelări, iar tânărul apăsa pedala din ce în ce mai mult. Simţea că poate. Şi tot mai mult, şi mai mult…. Ea i-a şoptit să o lase mai domol. El a continuat. Ea a început să geamă. El biciuia cu sete herghelia de sub capotă. Ea a început să urle să o lase, să nu o forţeze. El i-a retezat vorba şi i-a cerut să îi arate ce poate. Şi cât poate.
Şi ea a cedat. Direcţia a scăpat de sub control, pneurile au început să muşte din acostamentul proaspăt, cerul deveni pământ şi pământul cer. Privi în sus, închise ochii şi simţi cum se ridică. I-a deschis din nou şi se îngrozi. De deasupra vedea mormanul de fiare peste trupurile sfârtecate. Un suflet se chinuia în centură. Era al fratelui său, singurul martor viu al carnagiului. Urlete înăbuşite îi rupeau pieptul şi vroia să se întoarcă, să reînvie trupurile inerte. Dar era prea târziu.
Viteza îşi servise cina. Patru suflete tinere, pierite din imprudenţă ş inconştienţă. Patru suflete odată cool.
*nu e povestea unor prieteni de-ai mei direcţi. Mă bucur că nu am asemenea poveşti de împărtăşit despre cunoştinţe de-ale mele, dar cazul de mai sus mi-a fost relatat de cineva foarte apropiat, iar cei morţi erau prietenii lui. Mesajul rămane acelaşi: eşti cool pentru câteva momente, dar poţi să nu mai fii cool niciodată.
E o leapşă de la Tomata. Una umbrită de întuneric. Dar cu toate astea o transmit lui clawd…


Vai, m-au trecut fiorii! Foarte frumos scris, deşi cutremurător!
[...] primită de la nebuloasa şi de la Camytzi. Din păcate, am făcut-o atât de târziu, încât nu ştiu cui să o mai pasez (care să nu o fiu [...]
Vai, Cami… piele de gasca si fiori. Nu prea am ce comenta la posturile de genul asta, o sa vad eu peste ceva vreme, dar din alta perspectiva… probabil ca peste ani n-o sa ma mai imresioneze nimic.
Plm. Unul din cele mai pătrunzatoare lecturi de care-am dat până acum.
O, Doamne! Ce leapsa macabra
Corina: am recitit textul și încă mă trec și pe mine fiori. Păcat că sunt și asemenea subiecte…
Anda: ar fi ideal să nu existe asemenea întâmplări, să nu se ajungă la gânduri despre ele. Dar se întâmplă. Și sperăm să lăsăm un mesaj prin cuvinte.
clawd: “unul dintre cele mai pătrunzatoare lecturi”, Edi? :))
evergreenstory: mda, așa e… :(