Je m’en fous… pe româneşte spus

De vreo câteva luni bune m-am învăţat să ignor din ce în ce mai tare ipocrizia uriaşă ce a pus stăpânire pe online-ul românesc (pupincureală ieftină sau gratuită, grandomanie urcată la extrem, impresiile de cele mai importante fiinţe ale blogosferei etc etc), însă deja eu personal simt că şi ignorarea mea a ajuns la o limită. Profit aşadar de acest micuţ colţişor virtual ca să mai răbufnesc şi eu din când în când.

Ultima găselniţă: campania exagerată la nişte produse caracterizate ca fiind 100% româneşti. Cică IvaTherm…

Ieri văzut Azi

No, şi dac-am lipsit puţin ce? :))

Am poftă să scriu ceva subiectiv, ceva ce e pur din punctul meu de vedere, o imagine proprie, să mă exprim aşa. Subiectul a fost delicios, dar acum e fad: “chestii” de atunci şi “chestii” de azi.

Ideea mi-a venit ieri, în timp ce studiam raftul cu sticksuri din Auchan. Ca o babă ce se respectă, m-au năpădit, din nou, amintirile copilariei si liceului, cu bune, cu rele, dar mai ales cu gusturile lor…

Cu gustul grisinelor cu susan de la Croco, mari, prăjite numa’ bine, cu o cantitate potrivită de sare şi susan, delicioase de-a dreptul. De multe ori ajungeau să fie singura masă de prânz pe care o luam, dar eram mulţumită. Mai erau şi ceva sticksuri turceşti, tot aşa cu susan şi sare, foarte bune, dar parcă nu la fel ca şi Croco. Iar ieri… ieri mi-am luat cu poftă o punguliţă timidă de sticksuri cu susan, evident de la Croco. Ajung acasă, desfac pachetelul, adulmec… mmm, miroase destul de bine… scot un beţişor

“Oranj stail”

Se sună la una bucata serviciul clienţi, 411:

“Bun venit la Orange.”

- 5 minute de tra-la-la şi oferte care NU MĂ INTERESEAZĂ. Dacă vreau oferte, le caut special. În fine, e jobul lor …

“Pentru limba română apăsaţi tasta 1. Pentru … apăsaţi tasta 2. Pentru X apăsaţi tasta 3.”

- se apasă tasta 3, deoarece X-ul mă durea cel mai tare…

“Dacă doriţi să faceţi X sunaţi la serviciul clienţi, 411.”

- toată chestia asta după câteva minute bune de butonat labirintul Oranj… SERVICIUL CLIENŢI… :))

Scrisoare către Moş Crăciun – că e “trendi” în online

Draga Moşule,

Eu nu îţi scriu pentru că… nu îţi scriu. Dar ideea personajului tău e singura care îmi permite să aştern pe o coală imaginară lista dorinţelor mele. Da, sunt materiale. Nimic spiritual, în afară de pasiunea pentru ceea ce se poate face cu ele.

Vreau să aştern dorinţele sub forma unei scrisori către tine, ca să nu pară căzuta din senin, trântită pe blog sub formă de cuvinte fără sens. Simpla ta existenţă în gândul multora dă un alt sens imaginarului, permiţându-ne să aberăm în voie.

Aşadar, din desaga ta aş vrea pentru mine să iasă:

Chat recomandă: Filmul de azi (3)

După o pauză de X luni (nici eu nu le mai ştiu numărul), m-am hotărât să readuc în vizor un film excelent. Majoritatea l-aţi văzut, sunt sigură. Însă un film cu adevărat bun nu te plictiseşte niciodată :)

Nu mai întind vorba (nu la genul ăsta de post :) ). Filmul recomandat să reajungă pe monitoarele/ecranele voastre este:

Dilema pisicii

Se ia un obiectiv Sigma 200-500mm F2.8 EX DG şi un body de… Nikon D300S, să zicem (aş fi zis D300, dar fiind scos din fabricaţie, e mai greu să “îl luaţi”. Cel puţin nou :) )

Câteva detalii: obiectivul respectiv este cel mai mare obiectiv produs de Sigma şi, conform unor “zvonuri”, ar fi şi cel mai mare obiectiv pentru aparatele SLR din lume. Cântăreşte 16 kg şi necesită propriul trepied. Detalii… :)

 

Întrebare:

Jurnal de călătorie

*post lung. Foarte lung…

Mă gândeam dacă să vă povestesc cum m-au “chinuit” doctorii de la spital sau cum am petrecut weekend-ul. “Chinuitul” fiind destul de groaznic şi cu urmări de durată (încă mă dor toate :D ), nu vreau să mi-l mai amintesc degrabă. Aşa că rămân la versiunea “Jurnal de weekend”, cu toate că nu prea mă pricep la a descrie în cuvinte o drumeţie :)

Am primit o invitaţie, dacă pot să-i zic aşa, de a vizita o bucăţică din munţii Retezat. Întâi mi-a venit să râd (eh, aveam eu motivele mele, ascunse :)) ), dar după aceea am început să tresalt de bucurie şi de nerăbdare. Nu mai fusesem în Retezat, însă auzisem numai de bine şi de frumos. Acum invitaţia fiind acceptată, trebuia stabilit şi traseul…

Ce a fost dificil a fost să alegem pe care variantă urcăm şi de unde, deoarece escaladarea trebuia să înceapă de abia duminică şi se sfârşea… tot duminică. Scurt, foarte scurt chiar. Dar o călătorie la munte va fi oricând binevenită, chiar dacă e pentru câteva secunde. Revenind la plan,

No! Poc vrăbiuţa…

După o zi în care am avut de-a face cu multă gramatică (reguli, definiţii şi în special excepţii, toate studiate şi analizate cu grijă, pentru a putea fi folosite în orice moment împotriva prostiei), deliciul la acest capitol mi l-a făcut Clon.ro-ul, cu un “articol” despre ceva concurs de dans sportiv din Alba Iulia.

Mai jos print-screen şi comentarii la fiecare încercuire:

Tristis Animi

… Sad Anime … (recomand şi melodia)

Clinchetele cristaline ale melodiei îmi aplecau pleoapele, lăsându-mi ochii pe jumătate deschişi. Pierduţi şi goi, căpruiul lor odată vesel devenind un gri adânc. O şuviţă se desprinde de sub căştile puţin prea mari, înconjurându-mi obrajii. Încep să cad în visare, într-o nouă călătorie în lumea imaginaţiei mele…

O lume înaltă, sus de tot. O lume fără cald şi fără frig, fără sărăcie şi fără averi. O lume în care să cânte voci dulci de îngeraşi şi clinchete de clopoţei. Să simt cum mi se prind în păr fulgi albi căzuţi din aripile lor. Să îmi învălui trupul într-o mantie de nori, răsfăţându-mă în aburul imaculat, iar mai apoi să fac din puful lor aşternut. Vreau să îmi aşez sufletul obosit  pe patul alb, să cad într-o altă visare.

Răsuflu greoi şi chinuit, aproape fiecare mişcare de

Nimicuri de WE

Aaau, încă îmi vâjâie capul după ce jumătatea mea de sorginte ucraineană şi-a cerut drepturile. După febra cumpărăturilor unor materiale pentru o viitoare şedinţă foto (de data asta subiectul va fi Chat în persoană) m-am delectat cu o Russian Coffee. Da, cu miros şi gust demenţial de cafea proaspăt măcinată, aşezată tacticos pe un strat generos de vodcă şi îmbrăţişat de dâre dense de lichior de ciocolată. Nefiind în relaţii bune cu frişca am aruncat-o în cupa goală de la îngheţată.

Prima înghiţitură…. ochi mari cât China, obraji înflăcăraţi şi degetele încleştate. Arde!! Soarele meu, de parcă iarna nu venise la ruşi… După aceea am lăsat gustul puternic să îmi prindă creierul într-un vals nebun, până l-au ameţit de tot. Aşa că m-am trezit stând la rând la Cinema City, pe nepusă masă, neştiind la care film să merg. Voiam Saw, dar până la urmă am ajuns la Due Date.

Prin urmare mulţumesc neamurilor mele ruseşti că au creat vodca şi că au inventat o metodă atât de elegantă de a o introduce în organism. Atâta de bine nu am mai râs la un film de când s-au făcut Ice Age şi Grown Ups.

A, da, eu urăsc vodca. Nici alcoolul în general nu prea îmi place. Pur şi simplu voiam o cafea. O altfel de cafea…

Atât. Mă gândeam că vreţi să ştiţi :))