Mici detalii

Da, trăiesc.

Nu, n-am murit.

Da, e o perioadă aglomerată și nu tocmai roz bombon.

Nu, nu scriu despre. E doar aglomerat… cred.

Da, o să revin… sper.

Nu, nu știu când.

Da, v-am pupat :))

Concluzii, concluzii și iar concluzii

Acu ceva vreme am fost în medical, așadar am avut timp berechet să mă uit la filme. Și ca să nu mor proastă, m-am uitat la Lord of the Rings. Mi-a plăcut, dar fiind eu, adică chat, pe nume Cami, am și de cârcotit câte ceva. Să vedem deci…

… ce-am învățat eu din Lord of the rings. Sau nu am învățat, ci mai degrabă ce-am dedus:

Cum le zic ăștia, nu le zice nimeni…

Mie îmi place să mă iau de Pro Tv. Când e cazul, bineînțeles. Și cum din 10 situații în 9 ei luftează câte ceva, ocazii sunt suficiente. Așadar…

Azi mă uitam și eu ca tot omul plictisit la teveu. Porcării, porcării și din nou porcării. Multe porcării. Nici măcar pe Discovery sau National Geographic nu era nimic interesant, așa că butonam absentă telecomanda. Și văd ceva reclamă la filme pe Pro Tv. La Lord Of The Rings, mai exact. Ce îmi zic eu: “mă, hai lasă aici, să vedem când și de la cât e filmul, să îl mai revăd”. La un moment dat începe să se audă și vocea ăluia de prezenta filmul. Știți voi, nenea ăla de are impresia că seamănă și se poate ridica la nivelul lui Don LaFontaine. No așa. Și nenea ăsta al nostru urma să prezinte momentul bătăliei. În tot geniul lui i-a ieșit pe gură urmatoarea perlă:

Român/româncă

Undeva în Cosmos. Un sistem solar. Nouă planete și un astru. Terra. Planeta albastră. Continetnte, mări și oceane. Europa. Țări. România. Stop.

Aici tragem linie și poposim, că sunt multe de spus. Ca de exemplu faptul că dacă de America se spunea că e “țara tuturor posibilităților”, atunci România e mult peste. Aici chiar se și întâmplă lucruri, nu doar se spune că se întâmplă.

La noi cântăreții sunt multi-talentați. Ei din cântăreți (?!) ajung actori (a se vedea Lucian Viziru ex Gaz Pe Foc, Liviu ex L.A.), la noi persoanele publice descoperă subit talentele muzicale pe care le dețin sau nu, în 100% din cazuri NU le dețin (Oana Zăvoranu, exemplu perfect), la noi din vagabond și mahalagioaică ajungi

Ambiental [4]

Zilele astea, dacă tot sunt în medical, am decis să mă uit și eu la Lie To Me. Recunosc, un serial genial, făcând abstracție de unele miiiici mici scăpări (deh, fiecare serial are). Și m-am uitat la cele doua sezoane în foc continuu, savurând episod după episod. Acum stau puțin nerăbdătoare și aștept să se mai scoată ceva episoade, sezoane, nu știu.

Concluzia finală este că merită fiecare ora, fiecare minuțel și fiecare secundă. Actorii sunt niște frumoși, iar subiectele abordate sunt vaste. Și totodată aș vrea să mai precizez că și mie, ca și multor alte fete/femei, mi s-a pus pata pe Tim  Roth. Accentul lui pur și simplu mă dă pe spate, fiind unul din cei doi oameni cu care aș ieși oricând la un suc/o cafea/ceai. Celălalt este

Orele de “vizită”

Dacă tot sunt la capitolul spitale/vizite/internări/ne-stat-peste-noapte, nu pot să nu vă zic 2-3 cuvințele despre partea tragico-amuzantă. Nu e nu-știu-ce, dar din lipsă de ocupație, le-am observat.

Așadar, ieri, luni. Zi de internări. Ca la hotel: check-in, check-out, dar mai ales check-in. Coada maaare mare, eu singura bipedă sub 50 de ani, în rest moși și babe. Mai exact trei moși și vreo zece babe.  Boli, tânguiri, jelituri și toate cele, că doar eram toți la spital, nu la cocktail-party. Și se jeleau toți și toate până a apărut un doctoraș cu un teanc de fițuici în mână (bilete de internare). Intră omu’ la biroul de internări, nici bine nu închide ușa și poc, începe rezbelul.

“Încă 5 minute…”

Aș putea scrie despre atâtea. Am zeci de subiecte, imagini, sunete, aș putea să îmi retrimit gândurile la plimbare pentru a picta un nou tablou de frânturi, aș putea relata în comic situații vechi sau noi. Dar…. nu. Azi nu.

Stau în oră târzie cu degetele obosite pe tastatură, cu un crâmpei de febră pe frunte și cu un gând înecat în melancolie și sumbru. Azi, o zi banală de luni, mi-a demonstrat mie, Cami, camytzi sau … chez chat… că viața trece fulgerător prin fața ochilor noștri. Iar noi

Run and hit! Invers…

Dora Dora, mi-ai dat de lucru cu o leapșă micuță și rapidă.

Ca și cafeaua instant: iei, prepari, amesteci de două-trei ori și gata. Așa și aici: se iau 5 cerințe, se amestecă vreo câteva cuvinte, iar rezultatul este mai jos:

1.Write a bad thing that happened to you in the last week – am mai îmbătrânit cu un an (plus bonus: o poveste interesantă și cu mult iz negativ, pățită cu o rezervare în Happy (urmează povestea zilele astea) );

Minte scurtă de mâţă

Uit. De la mână până la gură, tot tot uit. Cred că aş putea reinventa modelul de comparaţie pentru memorie scurtă: “am o memorie de Cami”. Adică scurtă rău de tot. No staţi să vă dau şi câteva exemple, din diverse domenii (bine că măcar astea le ţin minte):

Încep cu blogul, deoarece în momentul de faţă scriu pe şi pentru el, blogul, din acelaşi motiv: dacă amân ce vreau să scriu, uit. Ştiu, am draft-uri. Dar la ce folos, dacă uit că ele, draft-urile, există. În caz că totuşi mă încumet să scriu ideile în draft, peste câtăva vreme, când îl scot de la naftalină, mă uit ca viţica la poarta nouă, încercând să scot o firimitură măcar din ceea ce se dorea a fi un post întreg. Procent de reuşită:

Good morning, sunshine!

Un zgomot înăbuşit se zbătea să pătrundă în visul meu. Devenea tot mai strident şi mai strident, ajungând să îmi bubuie în timpane. Un buton magic îl făcu să tacă. Linişte. Am dezlipit două-trei gene. Era beznă. Linişte şi beznă. Un mix dulce îmbătător.

O coada stufoasă îmi mângâie uşor braţul, iar mai apoi un pupic umed şi rece, urmat de un mieunat subţire. Pisica îşi finaliza rondul nocturn şi cădea ruptă de oboseală la picioarele mele. Începu să toarcă. Ea adormi…

… iar eu începeam să mă trezesc.